Știați că, în fiecare secundă, Soarele emite de un milion de ori mai multă energie decât consumă întreaga lume într-un an? Este o forță uriașă și totuși nevăzută, exact cum este și potențialul fiecărui copil, care așteaptă să fie descoperit și să strălucească.
Prin Meniul Zilei de Mâine, ne-am propus să stârnim curiozitatea copiilor și să le oferim ocazia să viseze dincolo de orizont. Vara aceasta, cu sprijinul Planeta Științei și alături de SOS Satele Copiilor, Asociația Casa Bună, Institutul de Fapte Bune și Asociația Zi de Bine, am organizat pentru 175 de copii din medii defavorizate proiecții de astronomie și științe ale Universului, în București și în localitatea Vulcan, județul Brașov, într-un Planetariu mobil.
Copiii au descoperit astfel procese fascinante ale cosmosului și secrete ale energiei Soarelui și ale planetelor, au asistat la călătorii uimitoare prin timpul și spațiul Universului și au învățat despre astro-fizică chiar de la oameni pasionați de știință.